25/11/10

Deschiderea oficiala a Conferintei Nationale de Medicina de Urgenta si Salvari in Situatii de Speciale „Search and Rescue”

“Este foarte greu sa pui oamenii sa lucreze impreuna. Cand intervin orgoliile si invidia, observi ca trage fiecare in cate o parte si nimeni nu vrea sa lucreze cu altcineva.

Cand vorbim despre dispecerate integrate in care vrem sa punem Serviciul de Ambulanta cu Pompierii, cu Politia cu jandarmii, e imposibil sa nu gasim macar unul care sa nu gaseasca „n” motive pentru a nu sta impreuna sa lucreze la un loc si sa justifice ca el trebuie sa fie separat. Sunt oameni care vorbesc de separarea sistemului de urgenta si nu de tratarea lui ca un sistem unitar.

Problema este ca, daca vorbim despre situatii speciale, de salvare, de interventii, la accidente, la orice situatie, este imposibil ca o singura organizatie sau o singura persoana sa poata face fata. Toti stim acest lucru. Problema este cand ajungem la fata locului, cine va fi seful, cine va da comanda, care institutie isi va atribui rolul de organizator sau coordonator al interventiei. Acestea sunt discutii interminabile cand organizezi un sistem de urgenta.

Legislatia Romaniei s-a schimbat. In ultimii 3-4 ani am ajuns sa avem in legislatie previziuni in acest sens. Previziuni care vorbesc despre integrarea comenzii si despre comanda unica in cazul accidentelor colective, previziuni care vad un mod de lucru integrat intre doua ministere, respectiv Ministerul Sanatatii si Ministerul Administratiei si Internelor. Avem deja structuri care comaseaza personal din ambele ministere, pentru a functiona totul ca un sistem integrat. Nu este usor. Am facut pasi mari inainte.

Numai lucrand impreuna putem atinge dezideratul de a lucra in mod eficient, in mod corect si de a fi prezenti atunci cand trebuie, unde trebuie.”

 

Dr. Raed Arafat