Dispecerat de Urgență 112

În situațiile de urgență, fiecare secundă contează. Atunci când este în joc viața cuiva, nu puteți pierde timpul căutând numărul de telefon la care să sunați pentru a obține ajutor. Iată de ce UE a introdus un numar unic, 112, care poate fi apelat de pe teritoriul oricărui stat membru UE.

112 este numărul unic de urgență care poate fi apelat în toate situațiile în care incidentele au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietății și necesită intervenția imediată a Ambulanței, Poliției, Pompierilor sau a Jandarmeriei.

Numărul 112 este gratuit și poate fi apelat de pe orice telefon, fix sau mobil, în România și în întreaga Uniune Europeană.


Când și cum apelăm 112

112 este un număr rezervat apelurilor de urgență!

Apelul către acest numar trebuie efectuat cât mai curând posi­bil din momentul producerii accidentului. Operatorul ce preia apelul vă va chestiona în vederea stabilirii naturii urgenței!

Când apelați 112 aveți în vedere următoarele reguli:

  • nu intrați în panică;
  • răspundeți clar tuturor întrebărilor operatorului;
  • declarați cât mai concis cele întâmplate;
  • menționați clar adresa la care s-au produs evenimentele (inclusiv puncte de reper);
  • respectați indicațiile operatorului până la sosirea echipajelor de intervenție;
  • nu inchideți telefonul până în momentul în care operatorul solicită acest lucru.
Atenție: apelarea abuzivă a acestui număr poate costa viața unui semen aflat în pericol. Convorbirile efectuate în sistemul 112 sunt înregistrate.

Pentru mai multe informații vizitați www.112.ro, Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.