27/07/10

SMURD Timis

Ca orice initiativa noua pentru care nu exista modele deja validate si acceptate,  inceputurile activitatii SMURD Timis au fost caracterizate de perioade de cautari si incercari.

In perioada anilor 1996 – 1999 au fost incercate o serie de formule de colaborare intre Grupul de Pompieri “Banatul” , Spitalul Clinic Municipal Timisoara, Serviciul Judetean de Ambulanta Timis si Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, dar dificultatile intampinate in acea perioada au facut ca activitatea sa se desfasoare inconstant. La inceput a fost vorba de un protocol de colaborare intre Grupul de Pompieri “Banatul” si Spitalul Clinic Municipal care, la acea data, avea o  structura de primire a urgentelor deschisa cu sprijin scotian.

A luat astfel fiinta Statia de Interventie pentru Asistenta Medicala de Urgenta si Descarcerare (SIAMUD). Putem spune ca actul de nastere pentru aceasta noua structura a fost tocmai Conventia intre Grupul de Pompieri “Banatul” al Judetului Timis, Spitalul Municipal – Camera de Reanimare si Serviciul de Ambulanta Judetean Timis si avizat de catre Ministerul de Interne si Ministerul Sanatatii in data de 23 septembrie 1998.

Incepand cu anul 1999 s-au pus insa bazele functionarii permanente a acestui serviciu ca urmare a colaborarii cu Spitalul Clinic Judetean Timisoara printr-un act aditional avizat favorabil in 7 aprilie 2000. S-a infiintat in acest scop o linie de garda permanenta pentru medici si asistenti care sa fie dedicata special activitatii prespitalicesti.

Odata cu intrarea vigoare in anul 2006 a Legii 95 privind reforma in domeniul sanatatii denumirea SIAMUD Timisoara s-a modificat in SMURD Timis.

Plecand de la o singura ambulanta cu un echipaj format din trei membrii care actiona doar pe teritoriul Timisoarei, s-a ajuns in acest moment la un numar de opt echipaje care isi desfasoara activitatea in mod constant.

DATE DE CONTACT:

UPU-SMURD S.C.J.U. Timişoara

Bd. Iosif Bulbuca, Nr. 10, Cod 300736, Timişoara

Tel: +40 356 433 444 ; +40 741 894 444; Fax: +40 356 433 222